Programul de finanțare ElectricUP a fost lansat în România într-un moment de conștientizare a interconectării oamenilor din toată lumea și a impactului planetar al modului în care ei generează și folosesc energia. Și compania ta poate fi parte din revoluția mobilității electrice și din expansiunea prosumatorilor. Fii parte din electrificarea transportului și din mișcarea către independență energetică, ElectricUp te susține cu un grant substanțial. Îți suntem alături cu stații de încărcare și cu panouri fotovoltaice pentru energie solară regenerabilă.
Sprijin financiar pentru eficiență energetică
Oportunitățile de finanțare a proiectelor de eficientizare energetică apar tot mai frecvent pentru companiile din România. Pentru ca tu să valorifici aceste stimulente financiare, ai nevoie de un partener cu experiență. Alege să lucrezi cu Enel X, o companie cu anvergură globală și atenție la situația locală a fiecărui client. Cu această preocupare de a răspunde nevoilor în permanentă schimbare, am creat instrumente financiare dedicate companiilor. Totodată, te însoțim pas cu pas, în aplicațiile la programele de finanțare care urmăresc creșterea eficienței energetice și a decarbonizării proceselor industriale.

E posibilă îmbunătățirea eficienței cu avans zero?
Da! Formula contractuală EPC te va ajuta să faci economii în ceea ce privește managementul sistemelor de eficientizare energetică, fără să fie nevoie să susții costul unei investiții inițiale.


Alături de companii, pas cu pas
Drumul către tranziția energetică este tot mai frecventat de companiile care vor să se dezvolte sustenabil și să obțină un avantaj competitiv prin măsuri pentru eficiența energetică. Ținând cont de experiența și competența noastră, te poți baza pe soluțiile personalizate centrate pe obținerea subvențiilor și stimulentelor europene, regionale și naționale.