- Sistemele fotovoltaice implementate pe acoperișul depozitelor PENNY România asigură o producție anuală de energie electrică de 445 MWh fiecare, contribuind împreună la reducerea cu 771 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.
- Proiectele dezvoltate împreună cu Enel X îi aduc retailerului PENNY economii anuale cu energia electrică estimate la circa 150.000 de euro.
București, 2 aprilie 2021 - Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, implementează două proiecte pentru dezvoltarea de sisteme fotovoltaice destinate retailerului PENNY în Turda și Ștefănești, cu o capacitate instalată de 1.250 kWp.
Proiectul din Turda presupune livrarea la cheie a unui sistem fotovoltaic format din 1.235 de panouri fotovoltaice amplasate pe acoperișul depozitului PENNY din oraș. În Ștefănești, Enel X va implementa un sistem fotovoltaic ce presupune amplasarea a 1.573 de panouri fotovoltaice pe acoperișul depozitului local al PENNY. În ambele cazuri, sistemele fotovoltaice includ și celule solare monocristaline bifaciale (double glass), ce reprezintă o noutate pe piața românească.
Avantajul principal al celulelor solare de acest tip constă în conversia concomitentă a luminii incidente pe ambele suprafețe ale dispozitivului, proces ce sporește producția de energie electrica cu pana la 30%, reducând semnificativ costul de energie electrică al sistemului solar, prin urmare o rentabilitate mai mare a investiției.
„Enel X susține strategiile de sustenabilitate ale companiilor din România și le oferă soluții personalizate care să le reducă costurile cu energia electrică, permițându-le să urmărească producția și consumul de energie. Dincolo de avantajele economice, sistemele fotovoltaice duc la reducerea impactului asupra mediului, prin scăderea amprentei de carbon. Ne bucurăm să avem printre clienți companii precum PENNY România, care aleg energia curată, din surse regenerabile, pentru a ajuta comunitățile să beneficieze de un mediu curat și sigur”, a declarat Mirel Jarnea, Head of B2B Enel X România.
„Unul dintre pilonii strategici ai conceptului nostru de sustenabilitate este reprezentat de energie, clima si mediu, asadar avem mereu ca prioritate scaderea consumului de energie in magazinele, centrele logistice si cladirile administrative. Un sistem de management al energiei care functioneaza nu inseamna doar economisire, ci si responsabilitate fata de mediu si comunitatile in care PENNY este prezent. Avem grija mereu sa gasim solutii eficiente, dar si prietenoase cu mediul inconjurator, iar panourile fotovoltaice reprezinta unul dintre cele mai bune exemple”, a declarat Traian Despa, Head of Construction PENNY România.
Sistemele fotovoltaice implementate pe acoperișul depozitelor PENNY România asigură o producție anuală de energie electrică de 445 MWh fiecare, contribuind împreună la reducerea cu 771 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Proiectele dezvoltate împreună cu Enel X îi aduc retailerului PENNY economii anuale cu energia electrică estimate la circa 150.000 de euro.
Proiectul susține strategia de sustenabilitate a PENNY România, care urmărește consumul responsabil de energie și utilizarea de surse alternative de electricitate pentru a proteja mediul înconjurător prin evitarea emisiilor dăunătoare climei.
Echipamentele și tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectului au performanțe si fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanți pentru piața de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 130.300 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt principalii furnizori de energie din țară iar oferta lor include atât electricitate și gaze naturale, cât și servicii cu valoare adăugată (asistență, iluminat și altele).
Enel X este divizia de afaceri globală a Enel dedicată proiectării și dezvoltării produselor și serviciilor, concentrându-se pe principiile sustenabilității și economiei circulare pentru a oferi oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor soluții care respectă mediul și încorporează inovarea tehnologică în viața de zi cu zi. Compania este lider mondial în soluții energetice avansate, gestionează servicii echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie pentru circa 6 GW din capacitatea totală globală, are aproximativ 116 MW de capacitate de stocare instalată la nivel mondial și este lider în sectorul mobilității electrice, cu peste 170.000 de puncte de încărcare publice și private pentru vehicule electrice puse la dispoziție în întreaga lume.
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 280 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 5.000 de angajați.